Ori ne vindecăm, ori ce facem?

Mă întrebam de ce nu m-o fi anunțat Viorica și pe mine, înainte, că va vorbi despre un asemenea subiect? La Gală, aveam locurile unul lângă altul în sală, fetele noastre chiar erau umăr lângă umăr....

Mă întrebam de ce nu m-o fi anuntat Viorica și pe mine, înainte, că va vorbi despre un asemenea subiect? La Gală, aveam locurile unul lîngă altul în sală, fetele noastre chiar erau umăr lîngă umăr între noi două, până la momentul ieșirii pe scenă - după aceea nu a mai revenit acolo. Putea să mă atenționeze, din solidaritate feminină, oferindu-mi măcar ceva timp de gândire în plus, până când urma să intrăm pe scenă. Poate că putea să ne zică tuturor și atunci îi lăsam ei discursul final. Nu știu…

Dar așa, puși să rezolvăm în câteva minute o situație grea, fiecare cu propriul background în spate față de subiect, cu propriile păreri despre astfel de discursuri, cu propriile așteptări față de momentul festiv... Era totuși aniversarea unui film considerat foarte important în cinematografie.

Spre exemplu, eu am fost suprinsă și încântată să aflu că se va organiza un astfel de moment pentru Filantropica și mi se părea că va fi un moment foarte frumos, perfect pentru copiii mei ca să afle ce făcea mama lor înainte și la ce nivel, că nu era doar femeia pe care au văzut-o atâția ani de zile - bucătărie, lecții, grădină. Bănuiesc că pentru Nae era o onoare imensă; să fii creatorul unui film celebrat la 20 de ani de la apariție, nu e puțin lucru, nu oricine reușește în viață să realizeze asta. Vizante se afla și el, după 20 de ani, într-un loc care fusese important în cariera lui, jucase acolo, pe scena Teatrului Național, cea mai importanta scenă a țării, și apoi nu s-a mai întâmplat să joace acolo și eu, una, îmi pot imagina că are o poveste în spate.

Nu știu, sunt sigură că toată echipa avea trăiri intense pentru că se afla acolo și că le-a fost și lor foarte greu să își calibreze în câteva minute, secunde, atitudinea în fața dezvăluirii unui subiect atât de puternic. Mai ales că nici nu se înțelegea dacă totuși se referă la lucruri întâmplate după filmare sau, Doamne ferește, chiar în timpul filmării!

Apoi, cum reverbera subiectul acela în fiecare dintre membrii echipei? Eu am un bakground foarte vulnerabil față de acest subiect. Am făcut psihanaliză cinci ani de zile, la începutul anilor 2000, pentru evenimente grave, anterioare intrării în lumea artistică, pe lângă care hărțuirea sexuală trăită de mine în sistem părea așa, doar o pișcătură de țânțar. Pentru mine a fost, cel puțin, un moment extrem de tensionat, îmi vâjâiau toate în cap și pur si simplu mă blocam interior din ce in ce mai mult, nu știu să descriu senzația, dar parcă se închideau diferite puncte din mine, pur și simplu, ca la un arici, nu știu, chiar nu știu să descriu cât de tensionat era momentul și cum creștea pe măsura ce Viorica vorbea, iar eu simțeam că urmează și rândul meu să spun ceva despre un subiect major pentru mine. Toți vorbesc doar de hărțuirea din sistem, dar nu se gândește nimeni ce simte un om, o femeie, că iată, mai sunt și din astea, ca mine, care vine în profesia asta dură cu un CV teribil, de abuzat sexual grav.

Așa că, da, din punctul meu de vedere, a fost un moment ales egoist de Viorica. A spus lucruri grave din viața ei pe care trebuia să le gestionăm în câteva minute, fiecare după propriile puteri, să ne deturnăm un traseu mental pe care îl gândisem înainte - că așa sunt artiștii, își imaginează cum va fi acolo, pe scenă, ce vor spune, cum vor arăta și apoi... BUM! - explodează bomba și tu trebuie să spui ceva, după ce se face țăndări totul, în cazul meu fiind chiar mai greu pentru că eu eram oricum cioburi toată pe astfel de subiect, abuzul. Pe mine, una, m-a pulverizat interior și trebuia să ascund acest background profund, că nu despre mine era vorba acolo, si oricum nu despre mine în postura de victimă în fața copiilor mei, dar nici să nu tac despre un alt nivel al poveștii, unul care, din experiența mea, e cu mult mai puțin grav decât ce se poate întâmpla grav în viață. Sigur că e grav, că e chinuitor, înjositor, dar credeți-mă, e atât de puțin pe lângă alte chestii. În fine. Na că am zis-o și aici. Cine nu înțelege de ce, este doar un egoist, un narcisist care își imaginează că lumea se învârte în jurul lui și că ceilalți trebuie să reacționeze doar după un anumit șablon validat ca fiind conform cu așteptările.

Nu știu, sincer, dar Viorica Vodă trebuie să clarifice totul cât mai repede pentru că devine deja insuportabil. Dacă i s-a întâmplat ceva la Filantropica, la dracu, nu trebuia decât să se întoarcă și să zică: “Ia veniți aici, domnul X, Y, Z...” Eu, pe bune, până nu se clarifică ce a vrut să zică, mă simt violată din nou, părând însă că tot eu sunt de vină pentru ce mi se întâmplă, din nou. Nu cred că are dreptul să facă asta. Chiar nu cred că are dreptul ăsta. Poate nu a avut puterea atunci, dar uite, ca și  în cazul meu acum, cu aceste postări, dacă tot ai făcut coming out-ul, atunci spune!

Spune, pentru că altfel devii abuzator din victimă și asta, se știe, este foarte ușor să se întâmple. Nu se mai poate din acest punct fără nume și prenume și evenimente. Dacă eu pot ajunge să vorbesc, iată, despre lucruri și mai profunde decât credeam că o pot face în momentul când am scris textul inițial, deși în niște condiții de bullying oribile, pentru ea chiar ar trebui să fie foarte ușor acum! Beneficiază de toată grija celor din jur, ce a fost mai greu, a trecut, și-a recunoscut în fața a milioane de oameni statutul de victimă /fosta victimă. Bulgărele a fost pornit, nu mai are dreptul să tacă fără să fie conștientă că face un rău uriaș altora.

A folosit totuși niște nume: eu, Nae Caranfil, a făcut o afirmație... să înceapă de aici!

Ori ne vindecăm, ori ce facem?